Ministrul Culturii, despre „Cumințenia Pământului”: Returnăm întâi banii, abia apoi putem renegocia

Ministrul Culturii, despre Cumințenia Pământului: Returnăm întâi banii, abia apoi putem renegocia
Publicat: 19/07/2017, 18:07
Actualizat: 19/07/2017, 19:57

„Va trebui să se întâmple după ce returnăm banii, când există un consens național pentru a înțelege importanța operei și a evita acuzele că dăm banii pentru această achiziție și nu în altă parte”, a declarat Lucian Romașcanu, pentru MEDIAFAX, răspunzând la întrebarea dacă statul este dispus să renegocieze pentru „Cumințenia Pământului”.

Ministrul Culturii spune că în perioada următoare vor fi contactați și proprietarii. Cât privește prețul, acesta a fost evaluat de către o comisie de specialitate la 5 milioane de euro, adică sub jumătate față de prețul negociat anul trecut.

„Îmi doresc în viitorul apropiat să luăm legătura. E o declarație de intenție, nu e o decizie luată. Să terminăm cu ce a mers, din păcate, prost. Opera este inestimabilă, este fără preț. Totuși tranzacțiile comerciale impun un preț. Nu se pune problema că „Brâncuși nu merită”, dar există evaluări care arată că prețul este de 5 milioane de euro”, a mai declarat Romașcanu.

În cadrul campaniei de susținere a subscripției naționale pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia Pământului”, lansată oficial în luna mai 2016 de către Guvenul Cioloș și Ministerul Culturii, ar fi urmat să fie strânsă suma de șase milioane de euro.

Prețul pentru achiziția operei „Cumințenia pământului”, negociat de către Ministerul Culturii din vremea Guvernului Cioloș și actualii proprietari ai statuii, moștenitorii inginerului Gheorghe Romașcu, era de 11 milioane de euro. Suma de cinci milioane de euro ar fi trebuit să fie alocată de Guvern, iar restul de șase milioane de euro din colectă publică.

În cele din urmă tranzacția nu a mai avut loc, iar banii trebuie returnați anul acesta celor care au donat pentru opera de artă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Cine va fi succesorul lui Putin?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Angajări masive în Armată. Condițiile de concurs pentru cele 2.500 de posturi
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Iată ce salariu primesc angajații din marile restaurante fast-food în România
×